Ultimele stiri

ANM a emis o nouă informare meteo de ninsori, lapovițe, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a trimis marţi, o nouă informare meteorologică pentru întreaga ţară. Aceasta intră în vigoare de la ora 12:00 şi este valabilă până joi, 25 martie, la ora 10:00. Se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare şi lapoviţă, iar vântul va avea intensificări, local și temporar, cu viteze în general de 45…55 km/h.

Informarea ANM: 

„În intervalul menționat, vor fi precipitații, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare în majoritatea regiunilor, iar vântul va avea intensificări, local și temporar, cu viteze în general de 45…55 km/h. La munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.
Vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative în cursul nopților și al dimineților, iar îndeosebi în vestul, nord-vestul și, parțial, centrul țării, se va semnala brumă”.

ANM a mai emis și un cod galben de intensificări ale vântului pentru Moldova și nord-estul Munteniei, care intră în vigoare de la ora 12:00 si expiră miercuri la ora 18:00 și unul de ninsori și viscol în zona montană, mai precis, Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali. Acesta intră în vigoare de la ora 18:00 și expiră miercuri la ora 21:00.

„În Moldova, iar pe parcursul zilei de miercuri (24 martie) și în nord-estul Munteniei vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70 km/h. Vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, temporar viscolită”.

„În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali va ninge, pe alocuri moderat cantitativ, iar la altitudini în general de peste 1500 m vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 m”.

 

Lasati un comentariu