Ultimele stiri

Un bărbat a fost înjunghiat într-un club din stațiunea Mamaia

sursa foto: Pixabay

 

Un bărbat în vârstă de 24 de ani a fost înjunghiat, noaptea trecută, într-un club din stațiunea Mamaia. Din informațiile noastre este vorba despre clubul Breeze.

Oficial IPJ Constanța:

În dimineața de 14 mai a.c., în jurul orei 3.15, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că un bărbat, care părăsea incinta unui club din stațiunea Mamaia, prezenta o rană la nivelul brațului.

Conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, patru persoane l-ar fi bruscat pe bărbatul de 24 de ani, moment în care una dintre acestea l-ar fi agresat fizic cu un obiect tăietor-înțepător.

Precizăm faptul că victima nu a formulat plângere până la acest moment și refuză să dea alte date sau informații cu privire la incident.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, portul și folosirea fără drept de arme albe și tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Lasati un comentariu