În vremurile în care “globalizarea hranei” a devenit o componentă de bază a întregului proces de globalizare, un nou concept “locavorismul” încearcă să atenueze această undă a importului de alimente de peste mări și țări.
Conceptul “locavor” a fost fundamentat, în anul 2005, de Jessica Prentice, studentă din San Francisco, care, împreună cu câteva colege, din rațiuni ecologice, și-au propus să consume doar alimente produse pe plan local. Mobilul acestei decizii a fost reprezentat de faptul că alimentele transportate de la distanțe mari generează o poluare mare care afectează mediul înconjurător.
Acest concept a stat la baza fundamentarii “Mișcării Locavore” , definite în cartea “Freakonomics”( autori Steven D. Levitt si Stephen J. Dubner, Editura Publica,2010) ca fiind “ încurajarea oamenilor să consume mâncarea produsă la nivel local”.
Dacă locavorismul a fost conceput din rațiuni pur ecologice( eliminarea poluării pe timpul transportului alimentelor de la distanțe mari), pentru România aceasta ar putea contribui la echilibrarea balanței alimentare prin consumarea de produse locale, în limita în care este posibil, reducând cât mai puțin importurile. Locavoria poate contribui și la atenuarea aprtheidului alimentar la care este supusă țara noastră, alături de celelalte țari din Europa de Est, de către firmele occidentale exportatoare de produse alimentare. Poate, în acest fel, marile lanțuri comerciale occidentale vor fi nevoite să facă distincție între comerțul liber(free trade) și comerțul corect( fair trade), prin evidențierea identități între ce predică și ce fac în realitate.
Locavor, carnivor, ierbivor, omnivor, toate aceste cuvinte au în construcția lor ceva în comun , și anume terminația “vor” care iși are originea din limba latină, “vorare” care înseamnă “a mânca”.
Locavorul este acea persoană care se hrănește cu alimente procurate din arealul unde locuiește. Fondatorii conceptului stabilise inițial o zonă cu o raza de 150-160 kilometri, considerând că transportul alimentelor pe această distanță nu produce externalități majore pentru mediul înconjurător.Locavorismul încurajează consumatorii locali să-și procure necesarul de alimente din piețele și târgurile locale sau de la fermele apropiate.
Mișcarea Locavoră s-a extins rapid din SUA către Canada, Franța, cuprinzând din ce în ce mai multe țări. În România este cunoscută această mișcare doar în plan conceptual, neexistând până în prezent adepți declarați, deși, după unele păreri, agricultura de subzistență, foarte practicată la noi în țară, este tot o formă de locavorism.
În ceea ce privește importul de produse alimentare cifrele sunt, de la an la an, din ce în ce mai mari , afectând drastic balanța comercială. Făcând o arheologie a importurilor de alimente vom constata că cifrele au o dinamică îngrijorătoare. Se constată, astfel, o valoare a importurilor de alimente de trei ori mai mare decât a exporturilor. În anul 2020 valoarea importurilor de a fost de aproximativ 5,5 miliarde de euro, în timp ce valoarea exporturilor a fost de aproape 2 miliarde de euro(sursa Ziarul Financiar din 15 iulie 2022, pe baza datelor de la Institutul National de Statistică). Dacă ne referim punctual la industria cărnii vom constata că în anul 2021 România a importat carne și măruntaie comestibile de aproximativ 977 de milioane de euro, de circa patru ori mai mult decât a importat.
Globalizarea a generat apariția unui “bufet alimetar global” de unde, ajutați de internet(acesta generând “moartea distanțelor”) , și prin intermediul lanțurilor globale de aprovizionare, care atrag produse din toate colțurile lumii, consumatorii își pot procura alimentele, distanțele fiind ignorate aproape în totalitate. Actorii din domeniul alimentar, cu alonjă globală, controlează, în cea mai mare parte, toate piețele, generând, totodată, o atenuare a identității etnico-culinare.
Mișcarea Locavoră promovează construirea unui “bufet alimentar local” de unde consumatorii de proximitate să se poată aproviziona, prin intermediul acestuia realizându-se un “pluging” între consumatorul local și producătorul local.
Este unanim recunoscut faptul că, în fața agresiunii puternicelor branduri alimentare occidentale, producătorul român a executat o “retragere aureliană”, lăsând acestora o masă imensă de consumatori. Locavorismul nu are ca scop transformarea comunităților locale în “fortărețe alimentare” în care să nu mai patrundă produse din import, ci iși propune doar să fie utilizate, în primul rând, produsele locale.
Miscarea Locavoră se vrea a fi un exercițiu de persuasiune în masă pentru a declansa consumul de alimente produse pe plan local, iar producătorii locali trebuie să ducă o politică de prezența activă în plan local, astfel încât consumul de produse locale să iasă din starea de letargie. Reputația producătorului local este un “asset” prețios pe piața locală, iar prețurile ieftine sunt artileria grea cu ajutorul căreia se doboară orice zid. Respectarea contractelor de către furnizorul local și, mai mult, sanctitatea acestora vor contribui din plin la instaurarea unui climat de încredere pe plan local.
România trebuie să beneficieze de potențialul disruptiv al locavorismului pentru a dinamiza consumul de produse locale și, totodată, pentru reducerea importurilor de alimente. Avem nevoie de un “autotohnism alimentar” și, chiar, de un “naționalism alimentar” pentru a face fața invaziei de produse alimentare de calitate îndoielnică.
Locavorismul românesc trebuie să beneficieze de o puternica mișcare atitudinală “proRomânia” coroborat cu un “autarhism alimentar” moderat. Nu, categoric nu este vorba de o mișcare antiglobalizare, nu este vorba de izolaționism, ci este vorba de pragmatism și promovarea interesului local(glocalizare) și național în contextul globalizării. Este vorba, poate, și de puțin naționalism economic sau, mai precis, de o formă de egoism economic.Și reactivarea conceptului de “bucătărie etnică” poate contribui la relansarea consumului de produse locale.
Pentru ca locavorismul să marcheze un punct de inflexiune în consumul local de produse alimentare este nevoie să se constituie “baze de date locavore” care să poată fi ușor accesate. Site-urile care găzduiesc aceste baze de date trebuie să conțină în denumirea lor cuvantul “locavor” urmat de numele zonei respective(județ, comună, oraș), iar hastagul #locavoria trebuie să fie dominant în mediul virtual. De un mare ajutor poate fi replicarea modelelor de afară, din Franța, Canada, SUA și din alte țări unde se aplică cu mare succes.
Constituirea unor “food hub-uri” pe plan local poate ușura acccesul consumatorilor locali la produsele alimentare locale. Folosirea aplicațiilor informatice specializate, din gama celor m-apps(aplicații mobile), care pot rula pe telefoane smartphone, poate facilita realizarea întâlnirii dintre cerere și ofertă, înlesnind și realizarea de tranzacții dintre producători și consumatori.
Locavorismul, acest nou curent alimentar, are și multe limite: nu toate produsele pot fi aprovizionate de pe plan local, existența sincopelor în aprovizionare, generate de climă, posibilitatea ca produsele locale să nu se ridice la nivelul calitativ al produselor importate.
Locavorismul românesc se poate dezvolta ca o nouă formă de cultură alimentară, prin simbioza dintre demersul ecologic și cel patriotic, iar sloganul “Locavores eat local” poate cuceri comunitățile locale.
(sursa foto: Pexels)
