Ultimele stiri

Ministrul Energiei: Îmi doresc ca iarna asta românii să nu tremure nici de frig, nici de frica facturilor

Sursă foto: Facebook Sebastian Burduja

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, duminică seară, în cadrul unei emisiuni la B1TV, că îşi doreşte ca în această iarnă românii să nu tremure nici de frig, nici de frica facturilor mari. 

Îmi doresc ca iarna asta românii să nu tremure nici de frig, nici de frica facturilor. E important, pentru că România are o schemă de compensare-plafonare care înseamnă că, practic, susţinem diferenţa dintre preţul pe factură al fiecărui român sau al unor companii româneşti, că sunt şi clienţi non-casnici, şi preţul din piaţă, sau preţul la care un furnizor cumpără energia electrică sau cumpără gazele. Toate aceste sume până acum însumează undeva la 23 de miliarde de lei.

 

Dacă vi se pare mult, vă pot spune că anul trecut din sectorul energetic românesc la bugetul de stat s-au încasat peste 40 de miliarde de lei, deci schema se susţine. Problema este că, din păcate, statul român n-a plătit întotdeauna la timp furnizorii, de fapt, pe lege ar trebui să plătească 40% în avans din aceste sume, nu s-a întâmplat asta până acum, şi am reuşit de fiecare dată, şi pe mandatul meu, am dat inclusiv o ordonanţă de urgenţă, să deblocăm nişte sume şi să mai plătim furnizorii. E important să plătim furnizorii pentru că dacă ei nu au acces la aceste sume trebuie să meargă spre credite, spre instituţiile bancare, au costuri cu dobânzile, la rândul lor furnizorii trebuie să plătească transportatorii, şi bineînţeles energia electrică şi gazele. Dacă nu au bani, tot sistemul se gripează.

 

Din vârful crizei energetice, până azi, 5 milioane de gospodării în ţara asta au plătit factura la curent 35 de lei. Cred că este printre cele mai scăzute facturi din Europa”, a declarat Burduja, citat de news.ro.

 

Lasati un comentariu