Ultimele stiri

Încălțăminte sport contrafacută în valoare 1,8 milioane de lei, reținută de inspectorii vamali în Portul Constanța

Sursă foto: Autoritatea Vamală Română

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa au reţinut aproximativ 1.800 perechi încălţăminte sport, susceptibile de a fi contrafăcuţe. Încălţămintea are o valoare totală de aproximativ 1.800.000 lei şi a fost descoperită într-un container sosit din China, aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în Republica Moldova.

În data de 24 septembrie 2024, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa – Direcţia Regională Vamală Bucureşti au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în Republica Moldova. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 1.800 perechi încălţăminte sport, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru o marcă protejată la nivel internaţional.

Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 1.800.000 lei”, a transmis, joi, Autoritatea Vamală Română, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că autoritatea vamală a reţinut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare.

Lasati un comentariu