Ultimele stiri

Trump, după decizia lui Macron de a recunoaște Palestina ca stat: „Nu contează ce spune”

Sursă foto: captură video X/@atrupar

Preşedintele SUA, Donald Trump, a reacţionat vineri la declaraţiile omologului său francez Emmanuel Macron privind recunoaşterea statului palestinian.

Ce spune el nu contează”, le-a declarat Trump reporterilor prezenți la Casa Albă. „Este un tip foarte bun. Îmi place de el, dar această afirmație nu are greutate”, a adăugat liderul american.

Macron a anunțat, joi, că Franța va recunoaște statul Palestina la Adunarea Generală a ONU de la New York, în septembrie.

Este un alt tip de om. Este ok. Este un jucător de echipă, cam așa ceva. Dar iată vestea bună: Ce ce spune el nu contează. Nu va schimba nimic”, a conchis Trump.

Președintele Emmanuel Macron a anunțat, joi, că Franța va recunoaște statul Palestina cu ocazia Adunării Generale a ONU din septembrie.

Fidel angajamentului său istoric față de o pace justă și durabilă în Orientul Mijlociu, am decis ca Franța să recunoască statul Palestina. Voi face anunțul solemn la Adunarea Generală a Națiunilor Unite din septembrie anul viitor”, a scris șeful statului francez pe X și Instagram, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Franța va coprezida atunci, împreună cu Arabia Saudită, o conferință internațională a șefilor de stat și de guvern menită să relanseze așa-numita soluție cu două state”, palestinian și israelian. Cel mai urgent lucru astăzi este să punem capăt războiului din Gaza și să salvăm populația civilă”, a mai declarat liderul francez pe platforma X.

Lasati un comentariu