Fostul şef al ANPC Cristian Popescu-Piedone rămâne sub control judiciar după ce Tribunalul Braşov i-a respins luni contestaţia la măsura decisă de DNA în dosarul în care este acuzat că a permis accesul unor persoane neautorizate la informaţii care nu erau destinate publicităţii, pentru că l-ar fi prevenit pe reprezentantul Hotelului Internaţional din Sinaia în legătură cu controlul pe care ANPC urma să îl facă la unitatea de cazare.
În baza art. 213 C.proc.pen., respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, împotriva ordonanţei din data de 22.07.2025 a DNA – Secţia de combatere a corupţiei, emisă în dosarul penal nr. 42/1/P/2025, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat. În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă petentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei. Definitivă”, a stabilit instanţa.
DNA a anunţat oficial, în urmă cu o săptămână, că preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a fost plasat sub control judiciar şi nu are dreptul de a-şi exercita funcţia.