Ultimele stiri

Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate în 16 judeţe, printre care și Constanța

Sursă foto: puterea.ro

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic, valabilă marţi, între orele 12.00 şi 21.00, în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, în municipiul Bucureşti şi parţial în judeţele Vrancea, Buzău, Tulcea şi Constanţa.

Astfel, marţi, în Banat, în sudul Olteniei şi al Moldovei, în sudul, centrul şi estul Munteniei şi în Dobrogea continentală vor fi temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 35 de grade.

O altă atenţionare Cod galben vizând temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic va fi în vigoare miercuri, între orele 12.00 şi 21.00, în judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, în municipiul Bucureşti şi parţial în judeţele Constanţa şi Tulcea.

Miercuri, în Oltenia, în Muntenia, în sudul Moldovei şi în Dobrogea continentală vor fi temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă şi disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 35 de grade, izolat mai ridicate în sudul Munteniei, spre 36…37 de grade”, a transmis ANM.

Lasati un comentariu