Ultimele stiri

Bulgaria investighează o dronă de proveniență necunoscută găsită pe o plajă din Burgas

Sursă foto: bnr.bg

O dronă adusă de valuri a fost găsită vineri dimineaţa pe plaja nordică din Burgas, în zona Solniţke, iar armata a transportat-o la o bază militară pentru a o examina, relatează presa bulgară.

Potrivit Novinite, martorii au relatat că au văzut vehiculul aerian fără pilot într-o zonă nepăzită a coastei, ceea ce a determinat intervenţia poliţiei.

Obiectul, de aproape un metru, era puternic corodat, cu partea din spate şi aripa dreaptă lipsă, ceea ce indică faptul că a stat mult timp în mare.

Nu erau vizibile semne de identificare pe dronă, iar autorităţile au subliniat că aceasta nu reprezenta o ameninţare pentru public.

Informaţia iniţială despre un obiect plutitor suspect, asemănător unei drone, a fost primită în jurul orei 9:36, după care zona a fost securizată. Experţi militari au fost trimişi să evalueze şi să recupereze dispozitivul. O echipă specializată de la baza navală Burgas a efectuat o recunoaştere completă, confirmând că drona nu conţinea explozibili şi nu reprezenta un pericol.

În urma evaluării, drona a fost transportată în siguranţă la baza navală din Burgas pentru examinări suplimentare. Serviciile de securitate lucrează în prezent pentru a determina originea şi scopul acesteia.

Lasati un comentariu