Ultimele stiri

Bărbat găsit mort în toaleta unui centru comercial din Constanța

Sursă foto: Facebook/Poliția Română

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 au fost sesizați, astăzi, 14 octombrie, în jurul orei 6.30, prin apel 112, cu privire la decesul unei persoane.

Persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, de 58 de ani, din municipiul Constanța, care ar fi fost găsit decedat, în toaleta unui centru comercial din municipiul Constanța. Potrivit unor surse, ar fi vorba de supermarketul Supernova, fostul Cora.

Trupul neînsuflețit nu prezenta urme vizibile de violență la nivelul capului, al trunchiului sau al membrelor, acesta fiind transportat la morgă, în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Lasati un comentariu