Ultimele stiri

Ilie Bolojan și-a publicat diplomele de studii. Cu ce note a terminat premierul facultatea

Premierul Ilie Bolojan a venit miercuri cu precizări privind parcursul său educațional, după apariția unor informații în presă conform cărora nu ar fi intrat din primul an la facultate.

Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Guvernului, Bolojan a explicat că, imediat după liceu, a efectuat serviciul militar, conform reglementărilor vremii, înainte de a începe studiile universitare, ceea ce explică perioada „pauzei” menționată între absolvirea liceului și începutul facultății.

Premierul a publicat și diplomele sale de studii, arătând că a urmat programul de 3 ani la specializarea Matematică, destinat pregătirii profesorilor pentru învățământul gimnazial, conform formei legale din acea perioadă.

Bolojan a subliniat că toate informațiile referitoare la studiile sale sunt clare, verificabile și conforme cu cadrul legal, invitând publicul să se refere la fapte și documente înainte de a specula. Anterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, confirmase că premierul a intrat din primul an la facultate, efectuând un an de serviciu militar înainte de a începe studiile.

Lasati un comentariu